Mecanismul de Ajustare la Frontieră a Limitei de Carbon

Începând cu 2026, în Europa va intra în vigoare Mecanismul de Ajustare la Frontieră a Limitei de Carbon (CBAM), procedură creată de Parlamentul European cu scopul ca până în anul 2034 să se reducă emisiile de carbon până la parametri care să nu pună sănătatea oamenilor și a mediului în pericol.

Până în 2034, toate Certificatele de CO2 gratuite vor fi eliminate. Este vorba despre certificatele acordate industriei europene pentru a rămâne competitivă la nivel global. Până în 2026 ne vom afla într-o perioadă de tranziție, iar deținătorii afacerilor din mediul industrial vor trebui să găsească soluții și să se adapteze noilor norme și cerințe. Produse precum cimentul, aluminiul, îngrăşămintele, producţia de energie electrică, hidrogenul, fierul şi oţelul sunt cele care vor suporta taxa de frontieră privind CO2.

Cotele gratuite din ETS pentru industrii vor fi eliminate

În luna decembrie a anului 2022, deputații europeni, Consiliul UE și Comisia Europeană au ajuns la acordul prin care Mecanismul de ajustare a frontierei de carbon (CBAM) să fie introdus treptat, cu aceeași viteză cu care vor fi eliminate cotele gratuite din ETS.

Astfel, cotele gratuite din ETS pentru industrii vor fi eliminate după cum urmează: 2026 – o reducere de 2,5%, 2027 – 5%, 2028 – 10%, 2029 – 22,5%, 2030 – 48,5%, 2031- 61%, 2032 -73,5%, 2033 – 86% şi 2034 – 100%. Între 2026 și 2034, CBAM va fi implementat. Acordul este de o importanță majoră, având ca scop ca până în 2030 emisiile de CO2 să fie reduse cu 55%, iar persoanele vulnerabile să fie protejate cu ajutorul unui fond special creat.

Piatra de temelie

„O nouă noapte de succes european – ora 2:30 – şi avem acord pe pachetul climatic – schema de comercializare a certificatelor de emisii și fondul social pentru climă (ETS / SCF). După multe ore de negocieri, încheiem un pachet legislativ unic în lume, cu un impact uriaş pentru generaţiile viitoare, îmbunătăţind radical calitatea vieţii şi a mediului înconjurător”, a transmis Dragoş Pîslaru, Renew Europe, membru al echipei de negociere din partea Parlamentului European.

Anunţată drept piatra de temelie a eforturilor UE în domeniul protecţiei mediului şi climei, reformarea Sistemului de comercializare a certificatelor de emisii era necesară pentru atingerea ţintelor stabilite în „Green Deal” pentru anii 2030 şi 2050.

Reducerea poluării

Prețurile mari la energie au dus la plafonarea prețului la CO2. Producătorii de energie și industriile poluatoare vor trebui să-și reducă poluarea cu 62% până la sfârșitul deceniului. Aici este vorba despre afacerile care sunt sprijinite de ETS pentru a realiza tranziția către economia verde. Pentru a ajunge la reducerea poluării cu 62%, va exista o reducere unică a cantităţii de certificate la nivelul UE de 90 Megatone echivalent CO2 în 2024 şi 27 Megatone în 2026, în combinaţie cu o reducere anuală a cotelor cu 4,3% în perioada 2024-2027 şi 4,4% în perioada 2028-2030.

Același acord solicită înființarea unei piețe paralele a carbonului, care să poată acoperi combustibilul fosil utilizat pentru încălzirea clădirilor și alimentarea mașinilor. Un nou ETS va fi aprobat până în 2027, care să pună un preț pentru emisiile din sectoarele menționate și să protejeze cetățenii, în cazul în care prețurile la energie ar ajunge la niveluri excepțional de ridicate.

În ce privește mediul industrial, investițiile în tehnologii inovatoare și modernizare devin prioritare. Și sectoarele industriale din România vor trebui să se adapteze schimbărilor care se vor impune, astfel încât statisticile la nivel european în ce privește mortalitatea provocată de poluare să poată arăta mai puțin dezastruos. Toate aceste măsuri sunt parte a Planului de acțiune privin Poluarea Zero, iar Comisia Europeană a anunţat că pregăteşte implementarea acordului și pentru zona mediteraneeană şi că sprijină viitoarele iniţiative ale statelor litorale ale Uniunii Europene, care vor viza crearea de zone suplimentare de control ale emisiilor care să acopere toate apele teritoriale UE, inclusiv prin convenţii maritime regionale.

Echipamente de exhaustare ALWO

ALWO sprijină industriile din România cu echipamente performante de exhaustare și tehnologii de filtrare a aerului poluat. De peste 20 de ani cercetăm și inovăm, astfel încât produsele noastre să aducă maximum de beneficii în procesul de producție și în protejarea oamenilor și a mediului. Profesionalismul inginerilor ALWO a condus întreaga companie către dezvoltarea unei divizii de echipamente verzi care pun în centru conceptul Om – Natură.

Vă invităm să ne contactați pentru a vă oferi consiliere în ceea ce privește echipamentele potrivite pentru afacerea pe care o conduceți. Noi avem servicii complete, începând cu consultanță, proiectare și până la fabricare, livrare, montaj, punere în funcțiune și instructaj.

Ne place transparența în ceea ce privește munca pe care o depunem. Urmăriți-ne pe Linkedin sau Facebook, unde venim constant cu noutăți, vorbim despre produse și proiecte și oferim informații legate de sistemele de exhaustare pe care le producem.